și deodata orele au început să nu mai fie ore,
nici timpul timp,
nici cerul cer
și noi ne-am trezit alergând nebunește înspre 'napoi
ținându-ne inimă de inimă, ochi de ochi,
buză de buză, șoaptă de șoaptă, tâmplă de tâmplă,
înviind amintirile în creierul nostru bătrân,
uzat de prea multe cuvinte rostite și nerostite;
îmbrățișați ca două pulberi amestecate
alergam nebunește
restituind în timpi descrescători: cuvinte,
săruturi, haine, ceasuri, nervuri,
scrisori, cadouri, șoapte,
întâlniri și secunde,
până când toate intrau pe orbită
fiind încă o dată așa cum le-am cules noi...
și alergam, alergam nebunește
peste munți și peste mările în flăcări
și peste apusuri de soare,
developând fotografia dorului din noi
până când lacrimile săreau din pământ direct în ochii noștri
și sângele se trăgea înapoi în rănile noastre
de acolo de unde căzuse odata;
și alergam,
alergam nebunește spre cinema și piața libertății
călcând în picioare asfaltul
și priveam înmărmuriți întinerirea noastră
până când mâna aluneca către inimă
mângâind iubirea din ce în ce mai tânără...
și deodată am revăzut aleea, derulându-ne bizar înapoi
până când deveneam aceleași margini cuprinse de dor,
fulgerându-ne cu privirea: sângele, ochii, inimile,
pleoapele, coastele,
oasele,
până când plecarea devenea neplecare
și noi pășeam sfiiți, adunându-ne unul spre celălalt,
până când dezîmbrățișarea devenea îmbrățișare
și neșoapta șoaptă și nesărutul sărut
și neprivirea privire
și neiubirea iubire. Și-atunci ne-am oprit uimiți
din alergare
deși sufletele noastre mai alergau nebunește încă
și ne-am înfipt ochiul în ochi,
buza în buză, tâmpla în tâmplă, sângele în sânge,
inima în inimă, mâna în mână
și deodată...
deodată, orele au început să fie iarăși ore...