dar eu spre ei trimiteam vulturii să suspine,
cuvintele se curbau într-o parte și-ntr-alta
de parcă eu port vina morții milei mele,
de parcă ochiul meu v-ar fi iubit mai mult...

am două coji de inimă
din care, sub suflarea mea,
tresar ghiocei de ură-
căci ura-i în mine minciună

și eu nu mint pe cât urăsc...
nu sunt diabolic?
nu cresc coarne violete din ochiul meu violent?
ferește-te de umbra mea!