simt aerul cum fierbe în palma mea:
am controlul,
cuvintele toate îmi aparțin,
ele și rugăciunea sfinților poeți de care
nu pot să mă desprind dimineața:

cuvintele toate îmi aparțin,
mi-au spus-o caii, paserile argintate,
pisicile copitate parcă de-un Egipt prea greu;

cuvintele îmi aparțin,
și ele mie,
și eu lor -
închin dar paharul meu cu venin
noilor veniți în pictura de dinți,
de măsele sărate, de scoici transpirate!

nu vreau nicicum să râd cu tine
căci visul meu de libertate
e ars deja în codul Mării Moarte -
pereții mă sperie, veșted
nu vreau să mai ajung acasă
cu sila de care sunt prins!!!

îmi spui că mă-nțelegi atât
în limba dinspre care am căzut de mult,
cuvintele tale sunt cuvinte de leu:
chiar eu, girafă murdara, nu le-nțeleg nicidecum!...

nu vrei să calci pragul școlii mele,
să te-nvăț să mă-nveți?
nu vrei să curgă-n tine alfabetul meu albastru
și cuvintele mele cu rime puține
dar pline de-nțeles?