Privesc cerul albastru
si pare un petic pe ochii-mi caprui.
Albastrul,nu-i al lui,
e al cuiva,
al ochilor,
al cerului,
al florilor,
al marii
si... ma cufund in visare...

Ochii-mi inchisi refuza cerul;
ba,haide sa-l privesc,
numai s-alung albastrul de pe el.

-Ah,e mult mai bine-asa,
in mici patrate alb si negru;
de-acum ,
va fi esichierul meu,
un joc pe care sa alerge,
in diagonala si aiurea,
numai nebuni in alb si negru,
nebunii mintii mele,
incorsetati in petice de cer,
dar liberi
sa alerge unde vor.