Imi repet la infinit:
Ploaia nu canta ,
Frunzele galben-roscate
Nu-mi ard molcom in suflet
Iar crizantemele sunt simple flori
Si nu mandale pentru niste sfinti ratati.

Aura palida imi atarna pe spate
Ma sprijin de peretele bisericii
Si trag de braul ce-o inconjoara
Eliberand camasa alba
Brodata cu chipuri de sfinti.

Cerul se rastoarna in mine
Napadind adancuri de ape,
Ochii adevarului se inchid
Si plutesc la suprafata ,
In nesimtire.