Mi te-a luat marea și te-a ascuns departe,
între miile de valuri spânzurate-n aer.
Am închis amurgul clipelor târzii
în sipete albe, pline de tămâie,
în care se ascunde lumina
amintirilor păstrate în vid.
Te-ai furișat în spuma arzătoare
a lacrimilor de sânge ce curg
la margine de Rai,
parcă uitând adesea de iubirea pură
pe care într-o vreme
renunțasei să o mai ai.
Adun în brațe liniștea ce-apasă
când tonul surd al morții susură pustiu,
căci s-au despicat suflete în grabă,
ducând spre miază-noapte
trandafiri ofiliți.