Dintr-o data n-am mai stiut
pana unde puteam sa-mi las
tremurand degetele
sa-ti patrunda conturul.
Scormonindu-te
pana la albastru, pana la alb
m-am taiat in cioburi vechi
ascunse perfid
in ochiuri adormite de apa.
Tacerile tale patate
s-au scuturat ca din somn
si m-au scos, cu bratul intins,
fara drept de apel
din foisor afara.
Neglijenta, dezlegasem
fara sa vreau
cai blonzi legati la iesle
de prea multa vreme.
Se-nvecheste in palme
durerea copitei de argint
stinsa cu buzele indelung
la capatul serii.