Din umbra străvezie a timpului
rămășite ale primului „te iubesc”
își întorceau rădăcinile, joc ciudat de iele,
înspre mine.
Saline fără fund,
ochii mei izvorau în cristale lichide,
croindu-și cu încăpățânare albii
peste umerii obrajilor.
În creuzetul pieptului
inima își ascundea grăbită
bătăile sub aripi.
Captivă în mine,
îmi răsuceam vârfurile capilarelor
peste gânduri
și cochetând pe furiș cu buricele degetelor tale
pășeam cu grijă,
din surâs în surâs,
până pe marginea fină a infinitului meu.
Deodată,
mi-am văzut sufletul răsfrânt peste buzele tale,
îmbrățișându-ți sărutul
și acolo,
sprijiniți ușor în ecoul cuvintelor,
eram tu, erai eu,
până mai ieri două cuburi,
azi rotunjindu-se tandru în întâmplări,
două întrebări trăindu-ne răspunsul
în aceeași uimire.




30 iunie 2003