Ciornă


Și nu sunt eu personajul cu căciulă;
căciula asta nu-i a mea. S-a creat, fără îndoială,
o regretabilă confuzie, sau, oricum, ceva asemănător.
Sunt asaltat – fără nici o bază – de vechile, cred,
și agasantele cunoștințe ale acestui personaj;
de vechile sale obsesii și îndoieli.
La fiecare colț de stradă, în autobuz
și, de câtăva vreme încoace,până și acasă.
Vizite neanunțate, care se prelungesc înfiorător de mult,
uneori până mă bag în pat, ca să le dau astfel a înțelege că,
vedeți, eu nici măcar nu vă cunosc, subiectele, sau mai bine zis,
subiectul vostru de discuție îmi este străin și indiferent
și-apoi ora e târzie, așa încât nu văd vreun motiv pentru care
vizita dumneavoastră s-ar mai prelungi, ca să zic așa –
o, vă rog, nu mă înțelegeți greșit, dar, vedeți… În fine, pleacă.
Cine-o fi personajul ăsta cu căciulă și cum de le putea suporta;
pe cunoștințele astea ale sale, zic. Agasantele sale cunoștințe.
Oricum, nu mă privește, căciula asta nu-i a mea,
totuși, cum trebuie procedat în astfel de situații?
E o confuzie dintre cele obișnuite, adică, vreau să zic,
se întâmplă, s-au mai întâmplat neînțelegeri de felul ăsta,
cu consecințe similare? Cu vechi cunostințe care îți stau pe cap,
realmente pe cap.