se cerne strâmb, peste un cer cu vrejuri de cutremur
un vis cu stăreții de fum și mânăstiri în ghemuri.
mă-nvăluiesc de crivețe pustii, și vasul de salcăm tot
lunecă la vale, pe-un drum cu spinii migălos trecuți
prin ciur de gheață, și prin praf de ploaie.
mă zguduie din temelii potopul, și mă crucifică un gând latent
să-mi circul iar cămașa printre stele,
acolo unde zâmbetul de lemn nu-i strigăt disperat
de înhumare și nici pustie rugă către-un dumnezeu
ce-și macină aievea copii lui din flori
pe trupul descărnat al valului de somn.