Isi deschidea petalele pumnului
Lasand sepalele unghiilor sa-i cada,
Ca un puf, ca o blana naparlita,
Ca pielea sarpelui

Ura crescuta in creasta versantilor carpieni
Facea pluta pe spatele doinei sangvine;

Curgand prin piciare taiate,
Isi ineca ultima inclestare in palma ei moale,
Doar cu putin peste urechi,
Dizolvand calciul depus,
Celulita sentimentelor statute,
Necheltuite si neumblate,
Nedormite, cu ochelarii aburiti

Acum pierdea centrifug lest pe la coate, prin genunchi si prin solduri,
Meandre ale mersului sonticaind inainte.
Pentru prima oara, uitandu-se pe sine
Ura plutea,
Visa ca zboara peste fagi,
Peste ape...
Era acum o parapanta a dragostei supraponderale
Facand gropite in obrajii palmei deschise