"Peste câmpii de marmură neagră
Peste priviri albastre de cer
Un vuiet de cald și de ger
zboară, aleargă.

Peste câmpii de marmură sură,
Peste surâsu-mi stingher,
Un mac roșu-ntr-un ungher
Naște cu sete seceta-n căldură."

La ședința de psihoterapie,
Mi-au spus că libidoul poeziei e bolnav,
Mi-au spus c-a devenit un sclav,
și-și caută frenetic, armonie.

Dar pentru tine ce n-aș face eu?
Spune-le despre inimă, gândurilor mele!
Spune-le că tresare-n continuu printre iele.
Spune-le că n-o pot opri, nebunul meu!

Un crepuscul de răsărit moare...
Tălpile mă ard cu flăcări purpurii,
Ochii mă ustură cu lacrimi aurii
Iar toamna nu-mi ofilește magnificul soare...

Cum să exist fără primăvară?
Simt că întârzie prea mult pe undeva
și cerul nealbastru e legat de cineva,
Hai, lasă-mă să simt fără să doară!

Zâmbesc naiv prin câmpii de marmură
florile sălbatice,
firele de iarbă nevrotice
cu aripile descheiate de căldură!

Încep să văd lanuri de muguri,
Castele de povești nemuritoare
Încep să văd Sânzâienele la vânătoare
Când mie-mi dezrobesc comorile de leacuri.

Libidoul poeziei îmi trăiește simțirea
Când ești tu lânga sufletul meu,
și mă iubești cum te iubesc eu...
Atunci terapeutic îmi pictezi tămăduirea.