încremenire de frunze, zace
aurul în mine-n mii de cătușe
capcăunii mă pradă de vise
cu solzii de scâncete scrise
pe platoșe dese, mărunte
îmi spune pădurea că-s ființele mute
de dragul golirii de spaimă și frig
m-ascultă Stăpâne, pe tine te strig!
sa-mi coci neființa în foc de nevoi
să-mi latri iar chipul pudrat cu strigoi
să-mi zgudui cărbunele ros în cuvinte
și măcinat în pulberi de sfinte
icoape-n păcate stropite cu lapte...

....mă iartă, căci vin de departe.