In parc dadeam caleidoscopul bancilor colorate peste cap,
Dar galbenul se precipita mereu in sus
Ca o suspensie pe lacul infect de sub pleoape
Poluat de priviri statute ,adanci...
Lemnul scranciobelor lua tenta fundului de ochi
Ca un caimac pe lapte acru,
Soarele nu-si mai gasea locul pe banci
Vremea era ,probabil,
Sa-si gaseasca un alt habitaclu;
In caleidoscop
Nu mai zaream pe nicaieri mana ta,
Subt daramaturi de banci si tobogane,
Ceream cerului cu disperare inca o stea
Sa-i storc lamaia in ate de lumina,
Sa misc cu ele manerul unei banci in afund,
Sa mi se para ca e mana ta vie
Si ca iluzia este din nou plina