Zadarnic îmi tăiați aripile din rădăcini,
ele vor crește la loc mereu
cu cât le tăiați mai adânc,
cu atât zborul meu va fi mai înalt.

Zadarnic azvârliți în mine cu noroi,
eu m-am născut din pământul toamnei,
umezit de brumă
și port pe frunte rădăcinile viitoarei recolte.

Zadarnic îmi aruncați în ochi cu praf de lacrimi,
genele dese îl vor cerne,
păstrând în adâncul irișilor
doar chihlimbarele.

Zadarnic îmi înfundați gura cu pietre,
ploile mele de suflet le vor șlefui în diamante fine,
risipindu-le apoi, în zâmbete, pe Calea Lactee.

Zadarnic îmi puneți șapte lacăte pe inimă,
nebună de dor ea tot va bate, scherzando,
în ritmul trecutelor și viitoarelor nopți de iubire.

Zadarnic urlați de la înălțimea lojelor voastre,
urechile mele pot auzi doar susurul zglobiu al izvoarelor,
împletit în cetățile de corali.

Zadarnic îmi puneți cătușe la mâini,
cuvintele degetelor îmi vor fi întotdeauna libere
să scrie printre rânduri.

Zadarnic îmi spuneți că pasul meu n-are rost,
eu știu că toate drumurile merg înainte
dacă stau cu fața la viața mea.

Și zadarnic îmi călcați existența în picioare,
eu voi renaște chiar din nisipul tălpilor voastre,
infinit mai puternică.




22 aprilie 2003