Te caut noaptea-n lacrimă de heruvim
îmi este dor de tine, nu mă tem,
mă-ntorc mereu să mă topesc în ploaie
ne regăsim la marginea furtunii
vorbind în cântec fără versuri și refren

mi-aduc aminte noaptea fără apă
și setea-nfierbântată din cuvinte
nu ne-am vorbit de-atunci decât atâta
să-ți cer odihna din blestemul stors
aș vrea să strig ce n-am strigat atunci
un strigăt fără lacrimi și întors

doar eu mai știu că tu m-ai făcut noaptea
și n-ai văzut că-s mic și pot să cad
cădeau atunci ai tăi din nebunie
simțeam atunci rărunchii mei cum ard
când mi-am supus copiii la-ntuneric
se sfâșie natura să-I adape
cu sete izvorâtă din sicrie

sunt primul om ce tace-n fața ta
în rest toți cred că au ceva să-ți spună
eu ce-aș mai zice când mi te arăți
cu trupul de pe cruce-n loc de lună

noaptea, odihna cumine a gândului rău
când mă simt pregătit să te vreau
când aș vrea să aud ,, nu te teme!”
și-apoi ne trezim niciodată găsiți
eu prea târziu iară tu prea devreme

între ieri și azi, Doamne, mi-e îngerul prins,
niciodată desprins de pământ
îl trimit nesfârșit doar o palmă mai sus
el se-ntoarce obosit niciodată ajuns,
cu aripa brăzdată de-un fulger