Ai aprins lumina, Doamne,
în cireș. Bondarii zumzăie a Liturghie,
Cuvinte-buburuze pagina ierbii o ară –
stropi din mantia lui Pilat
(și-a spălat mâinile la mine în grădină
și eu l-am lăsat.)
Fluturii gândului la Tine zboară
și se închină. Ingenuncheat,
îmbrățișez cireșul, de crucea din el sprijinit,
cu capul plecat.
Gura mi-e roșie de mărturisire. Lacrimile,
care-mi picură la rădacină, au sărutat
picioarele Fiului –
și pentru păcatul meu, răstignit.

Ai aprins lumina, Doamne.
E semn că m-ai iertat ?

Voi ști abia la Asfințit :
dacă pe ram cireșele cu gust ciudat
se vor fi pârguit,
lacrima mea sălcie
de a Ta miere a milostivirii
se va fi îndulcit
și-mi va țâșni la colțul gurii,
ca-n vremea când copil
vorbeam cu Tine în grădină
pe șoptit,
cu gura de cireșe-vise plină.