poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-05-23 | | Înscris în bibliotecă de Nicolae Tudor
Eu vin cu toată viața mea și gulerul deschis
Și pe peron aștept un tren ce merge spre abis, De-aici încolo nu mai sunt nici gări și nici acari Doar stelele sunt tot mai mari și pomii tot mai rari. Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet, Mai tare muzica o dau și inima încet, Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort, Prin megafon feroviar se țipă un raport. Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor, Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor, Sunt pasagerul spre neant, și mi-e destul atât, Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât. Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu, La cap de linie aștept să vină trenul meu, Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost. E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren, Nu mai e nimeni pe aici, toți au murit cândva, Eu sunt de-o viață în neant și nu am cum pleca. Când greieri duc din loc în loc luminile din cer M-așez la geam în trenul meu și simt că-ncep să pier, Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant, Voi lua neant către neant, neant către neant.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate