Sângele-mi curge în hohote
ca râsul Satanei pe lespezi de templu pustiu
adăstând jertfa mea între duh și pământ
ca și cum aș fi mort, ca și cum aș fi viu…

nemurirea-mi zâmbește ca fată bătrână
s-o port peste brațe-n al noulea cer
n-o sărută niciunul pe fruntea greoaie
și buza sfărmată de colți de mister

de cealaltă parte mă-mbie cenușa
și jocul din carne ascuns de jertfelnic
sânul târziu al femeii din noaptea
ce nu-mi e, va fi, nici a fost cândva sfetnic…

mă zbat între frați și dușmani fără milă
zâmbesc veșniciei și mângâi secunde
mă topesc în efortul tămâii de-a arde
și iubesc nicăieri, niciodată, oricând și oriunde

sângele-mi curge în hohote
sunt poarta prin care se intră în Cort
mă închid și deschid, nici nu intru, nici ies
ca și cum aș fi viu…ca și cum aș fi mort…