Cu fruntea aplecată-n zori mă rog
Către făuritorul de lumină
Să se întoarcă timpul iar, să vină
Din nou anii călcați de inorog

În locul viselor, în leagănul de nuc
Să șadă iar copilul cel bălai
Zâmbind albastru soarelui de mai
Cu ochii lui senini de prunc

Și, agățată-n gardul vechi
Să-l strige iarăși fata din vecini:
„Mai hai la noi, copil cu ochi senini
Să-l tragem pe bunicul de urechi!”

Cu fruntea aplecată-n zări mă rog
Pentru anii aceia fără patemi:
Un an din viață, Doamne, arde-mi
Dar lasă-mă o clipă să mă-ntorc!