Pastrasem memoria neatinsa de umezeala,
Rece si inconfundabila,
Intepenita in straturi de namol
pe zidul stramb al casei.
Deschideam usa in fiecare dimineata
sa intampin
frunzele moi ale rasaritului
sau zambetul de maidan al postasului,
ramas intact
precum mintea mea neatinsa de umezeala.

Inca mai astept aripile.
Am renuntat la ideea ca imi vor creste,
mugurii s-au albastrit,
si s-au uscat,
pielea s-a inchis la loc,
prinzandu-ma in aceeasi veche si demodata
capcana.

Te vizitez din cand in cand,
improscand cu piciorul apa stransa in baltoace
toate au culoarea rasului tau,
umed,
galben,
proaspat,
toate ma asteapta cu bratele intinse
orizontal,
clipocind de placerea apropierii.

Pastrasem memoria neatinsa de umezeala
si forma umarului tau
prinsa
cu un cercel
de umbrela mea de ploaie.