Ieri ne rostogoleam ca doua bile cuprinse de avantul progresului
astazi ne-am pastrat doar profilurile cubice,
inotand colt la colt,
peste valurile umbrite ale concurentei, livizi,
parca strazile nu mai au atata finalitate ca pe vremuri,
continui sa-mi zambesti din tot corpul,
sectionat geometric,
si stranuti la fel cum o faceai prima oara,cu toata gura,
asmutindu-ti dintii pe chelia mea de bonom
ca un popa batran trimis la impartasania
ultimului cascaval in viata.

Nici nu mai stiu cum ne-a prins viitura,
intr-un picior sau in plina rostogolire, tu dupa mine,
sau eu inspre noi, de parca ar mai conta acum,
asta sau fragezimea obrajilor tai rotunjori,
albeata lor cand muscau pamantul cu viteza, izbitura,
lacrimile grase care iti incercuiau conturul,
prospetimea si gustul lor de maslina batuta,
premonitie,
ei, cum spuneam, parca nu mai are importanta fosta ta dezinvoltura
acum cand avem atatea colturi si atatea destine,
indeajunsuri care compensau lipsa noastra de comunicare.

Au trecut zilele cand ne lafaiam ca doua pere neatinse de deochi
zburdand inspre crengile copacilor,
monumente ale lentorii
nelovite de blestemul gravitatiei imediate,
s-au sfaramat secundele cand ne admiram ca doi nou-nascuti
cazuti in patima curiozitatii,
ei, astazi eu adun cifre cu forma finita si trecut limpede,
tu, nu te mai saturi multumind celui care ne-a indepartat,
criptografic vorbind,
pentru ca doua cuburi se mai pot inca rostogoli
de dragul bilelor cocotate pe varful unui deal,
in ciuda creatiei,
dar astazi, coltul tau inteapa mai abitir decat
vointa mea de a aprofunda
noua ta geografie geometrica.