Poezie - Baladă de Nichita Stănescu

poezii v3	Agonia - Ateliere Artistice \| Reguli \| Mission	Contact \| Înscrie-te



Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

agonia
texte
comentarii
membri
Colecţii
atelier

Librărie virtuală
Biblioteca virtuală
Chat literar
Galerie fotografie
Top siteuri literare
Linkuri culturale
Linkuri culturale

Texte Recomandate

￭ nu pot respira
￭ Sonet (CCCLXI)
￭ noaptea dintre amintiri
￭ zolman locker privindu-se în sena 20 de zile mai târziu
￭ Scrisoare către Bob Dylan
￭ Cîntecul codului de bare îndrăgostit de codul qr
￭ M-am agăţat de o frânghie cu gât vânăt
￭ când vrei să te îndrepți spre Olimp, dar ai greșit sensul
￭ referințe nefirești la calitățile unei lecturi de calitate pentru a-ți stârni dacă nu gelozia atunci sigur curiozitatea
￭ Amintire 1 și 2
￭ Beție-n veci
￭ litaniile sataniste
￭ Bahică
￭ Recunoştinţă
￭ prohodire
￭ mușcătura din priviri

Romanian Spell-Checker
Poezie - Poezii
Dictionar de rime
proza, eseuri, literatura
Top siteuri literare
noutati IT, jocuri
Romanian Trends
Laptop

Contact

Contact Email
Trimite o scrisoare catre editor

Comentariile membrilor

Vizionări: 10102

Baladă
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Nichita Stănescu [Nichita_Stanescu ]

2003-03-12 | | Înscris în bibliotecă de Adina Stoicescu

Era un bot mare de cal
și, Doamne, ce dinți mari avea.
Căderi de meteoriți în aval
dantura lui albă era.

El botul cel mare și lung
ah, Doamne, cum și-l înclina
și dinții cei albi, nibelung,
Doamne, un cal nibelung
cred că era.

Și totuși nu-s iarbă nu, nu.
Nicicând n-am fost iarbă, ah, Doamne...
Și totuși ce bot nesfârșit arăta,
ce cal nibelung îmi părea
că vrea să mă pască, ah, Doamne.

Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri.