Mi-e dor să-ți strâng iar mâinile la piept,
Să-ți mângâie obrazul suflarea mea arzândă,
Să-nchid alene ochii și-ndurerat s-aștept
Momentul întâlnirii cu gura ta flămândă.

Mi-aduc aminte cum, înfometat de vise
Am așteptat tăcerea să-și merite sfârșitul,
Să te sărut ușor pe pleoapele închise
Ca, deschizându-ți ochii să nască infinitul.

Apoi, cand geometria s-a-nchis în forme curbe,
Þi-am spus că ești frumosă, mi-ai adormit la sân:
Nu te temeai de nimeni-sărutul lasă urme
Cel mult în amintire și cel puțin în gând.

Iar azi mi-e dor, deși povestea s-a sfârșit
Prin tot aceeași seacă formulă de-nceput
În care autorul te-anunță c-a mințit
Cu toate că-ntre file stă un sublim sărut.