trimite-mi înspre inimă un stol de rândunici
s-aducă primăvara.
Pe alee presară petale de roze
să respir o mie de cuvinte
într-o propoziție,
să compun fraza din lanuri de povești
și s-o înlănțuiesc în ochii tăi.

am început vânătoarea cu mii de săgeți,
cu mii de stări sufletești.
și câteodată mă pierd de tine,
mă pierd...
Devin un grifon între om și animal
și nu mă mai recunoști.

uneori mi-e tare dor de tine,
simt că petalele de roze mi se ofilesc...
și mă dor cuvintele nescrise.

nu mă vezi pierdută?
e ceață și viscol aici, în mine.
cerneala din stilou s-a terminat de mult,
cuvintele mă dor...
și primăvara m-a găsit fără săgeți
și nu mai pot vâna...
cuvintele
care mă dor.