Simt ca nu mai am nimic de spus.
Imi cos buzele cu sfoara de canepa,
cu acul gros folosit de tata
la gauritul pieilor,
imi innod mainile si ma asez pe ele,
nu pot gesticula,
problema foamei am rezolvat-o.

Nu vreau sa plec de-aici.
Torn un borcan intreg de aracet
pe fotoliul albastru de langa usa,
si ma arunc pe el,
cu furia unui plonjor innebunit
de singuratatea caderii,
problema comunicarii am rezolvat-o.

Simt ca nu mai am nimic al meu.
Imi decupez hainele si le ornez aleator
cu frisca,
lipindu-le de tabloul mamei,
un peisaj in plus sau in minus nu strica,
imi dezvat,cu lovituri de bici, gandurile
sa mai alunece in gradina ta,
unde sunt atatea gropi,
care le-ar putea pierde,
problema apropierii am rezolvat-o.

Simt ca nu mai am nimic al meu de spus.