Boala asta perfida
ma deschide din crestet
ca pe o rodie
de parc-as fi crescut
pe vreun fel de ramura
sub un fel de scut
si materia ascunsa acolo
ma scurge in cuvinte

concasorul in care
ingramadesc dintr-o imbratisare
miliarde de siluete inexistente
pentru a culege un dram
de esenta, de prestienta
pentru uzul unui locuitor al meu
ce asigura interimatul lacrimii
pe celalalt obraz
in vremea in care ma numeam
mana stanga a intunericului

si rontaindu-mi samburii
rudimentele unor vieti suspendate
ma uit in cartea pe care a scris-o
tatal meu sub coasta stanga
sa ramana destula piele
in care sa ma intample
si sa fiu certat
drept cel de pe urma scrib
al neamului nostru de cavaleri ipotetici