visele cad în falii mari.
le văd eu cum cad.
cu coada ochiului cuibărit
în inimă le zăresc.
unele se prăbușesc atât de abrupt
încât abia am timp să le simt
pulberea de lumină arzândă
altele plutesc fad
balansându-se blând-indecis

mă întreb
când am început să simt
în carnea sângerandă a gândului
căderea aceasta compactă?
sau e doar iluzia unei mișcări
ori mișcarea unei iluzii
sau iluzia unei iluzii

voi continua așadar la nesfârșit
să mă rup
să mă descompun
si, mai dureros,
să mă recompun în vertij
de cuvinte
ce le voi numi
pentru simplificare
eu ?

în timp
vor rămâne doar ele
să pună de acord,
cel putin la nivel lingvistic,
aparent sofisticat
în fapt doar disperat
împlinirea în care eu eșuez sistematic:
împacarea dintre mine si mine
- orice ar putea
însemna asta -