Ca o scanteie desprinsa din astru,
Samanta de lumina incolti in adanc.
Radacinile ei se-mbraca-n albastru
Si seva si-o iau din mine cand plang.

Muguri de jar s-au ivit pe tulpina
Si noaptea din mine se destrama usor.
Mi-e dor, ah ce dor imi e de lumina,
Si plang, ca sa-mi fie mai dor!

Ma arde, iar plansul nu-i stinge puterea,
Mai nalta o creste in stramtul ei loc.
Si plang, cat de mare s-ar face durerea,
Plang sa-nfloreasca floarea de foc.