Incet, mult mai incet, ca sa intepi alene
cu ochiu-ti panza calda, neancorata-n vreme
desi, oricum, nu-i nimeni aici sa-si aminteasca
de urma-ti, ce te chinui
s-o cureti de angoasa, s-o-ndrepti,
s-o faci poate fireasca.

Te cateri prea ingenuu, usor adulmecand
de ploaia e departe, aproape de pamant,
ori unde-ar fi escorta, ingenua la fel
cu-ai sai licheni in glastre, fixandu-i efemer
si cizeland in soapta - ah! - gratii de otel.
Te cateri, insa, amplu, neafectand amploare
din teama de oceanul si faliile sale
si zvacnetul ambiguu inchis in balansare.

Incet, mult mai incet, caci nimeni nu e las
in punctul fix eroarea si-a asternut salas,
oricum nu vei vedea alt chip, ci peste tot
doar fruntea-ti va rasare, cu ceata-i
- un surd, amar complot.