mi-am pierdut demult sfiala de pe chipul meu
de înger
fiindcă mă făcea întruna ca din inimă
să sânger

mi-am gonit demult visarea dulce abur
ce îmbată
dar închide uși lumești brusc de
fiecare dată

mi-am zvârlit demult blândețea ca pe-o patimă
deșartă
arma ce-o aflau dușmanii când voiau să mă
împartă

și mi-am dezbrăcat credința-ntr-ale mele
nenorocuri
ca pe-o haină veche roasă peticită-n mii de
locuri

am murit cu mâna-ntinsă înspre cerul meu
de piatră
așteptând ca peste veacuri să răsar din
altă vatră

ale iadului mari flăcări s-au grăbit să mă
renască
înger strâmb de neguri sterpe respingând
lumea cerească

................

azi cuvântul meu ucide ca o gheară de
felină
ca un colț de întuneric care mușcă
din lumină