iubito, te astept in parc,
te-astept de ani si ani,
uitandu-ma la chipul reflectat in lac,
pe sub frunzele de castani.

chiar banca s-a incovoiat,
sub greutatea mea de stanca,
si intr-o zi, neaparat,
va fi o banca adanca.

pamantul va imbatrani
si voi imbatrani si eu,
caci te astept in orice zi,
si te voi astepta mereu.

ca sa nu pierd vreo secunda,
cand poate vei veni,
ii cer chiar bancii sa m-ascunda,
spre a ma pazi,




si-o rog sa imi fie mormant,
sicriu fara scanduri si cuie,
spre-a ma primi ca pe un sfant
si sa m-accepte ca statuie.

iubito, poate ca nu stii,
eu te astept mereu in parc,
dar daca nu ma vei gasi,
cauta-ma pe fundul frumosului lac.