Farama asta de ocean, ce vine de departe,
Sunt eu, eu care fac din lume parte.
Corabia aceasta, cu matrozi la bord, ratacitoare,
Sunt eu, pe mapamond plutind din zare-n zare.
Acest azur uitat, acest entuziasm familiar,
Aceasta soapta la al norilor hotar,
Sunt eu, eu care-ncep aici si-acum.

Aceasta inima, inabusindu-si strigatele cu al tacerii scrum,
Aceste aripi langa pasarile fara aripi, care
Cu toate-acestea se pricep sa zboare,
Sunt eu, in mijlocul durerii omenesti.
Curaj, curaj! se mai cuvine inca sa traiesti
Sub acest cer al nostru-al tuturora,
Ce nu-si mai amintesti insa aurora...!