S-a faramat universul.
Podul de piatra s-a daramat,
a venit apa si l-a luat.
Vom...
nu vom mai face nimic,
e mult mai usor, mai economic, mai convenabil.
Facerea presupune efort,
facerea inseamna durere,
iar noi suferim de lipsa de vrere.
Mai bine sa ne curga pe rau in jos
gravitatia, lin si frumos...
Cum era treaba aia,
cu distrugerea prin implozie?
Da inapoi totul, ca un cucui,
se-nghesuie deodata-ntr-un punct
de antimaterie...
Of, cat de greu e!
Si dup-aceea?
Ce?
Cum?
Unde?
Cand?
Nimic.
Pana cand?
Nu mai stiu ce sa zic,
nu mai stiu nici macar ce fac,
de ce rad,
de ce plang,
de ce tac,
de ce cant,
pentru cine mai sunt...