pribeag fără odihnă mă-ndrept înspre apus
spre locul unde moartea
pecetea ei și-a
pus

mă doare amintirea și trupul greu mă doare
când simt fără scăpare
cum totu-n mine
moare

întruna rătăcit-am cărări fără-nceput
și ceas de ceas prin noapte
cu pașii am
bătut

țărâna mă atrage și vrea să mă pătrundă
putreziciunea lumii
în mine s-o
ascundă

doar prietenul meu vântul mă poartă pe aripe
spre-a-mi ușura căderea
din ultimele-mi
clipe

iar alfa și omega în noapte-mi luminează
și-nvinsă e țărâna
de îngeru-mi de
pază

bătrân și fără vlagă îngenunchez în vânt
și-mi voi alege cerul
să-mi fie drept
mormânt