poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Auto-denunÈ› ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-11-22 | | Îmi răcești piciorul și așa amorțit de viață, ceață, ceață! Mă împiedic în tine și-mi răsar firicele de nori, albaștri vapori, pe sub genunchi, ca niște fulgi din aripile unui înger nedorit, zorit. Coama mi se azurește și-mi cade oțeliu, albăstriu, pe umeri, pe frunte, pe piept, pe pântec, ca o vrajă de plumb, ca un descântec, ca un bocet plâns încet. Fântâna ochilor mei negri reflectă sfârșită, aproape adormită, nesfârșenia ta, își încruntă ciuturele a moarte, a nimic, a departe. Degeaba îmi încordez în salt, spre înalt, coapsele putenice, degeaba îmi întind cioturile aripilor în prelungirea clipelor, albastrul tău nemărginit îmi apleacă genunchiul, îmi frânge trunchiul, chircindu-mă ca în pântecul mamei și, cu degetul mare strâns în podul palmei scâncesc de teamă. Albastru, sfârșitul mă cheamă. Pan 22.11.2002
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate