Te iubesc!
- mi-ai strigat
de acolo.
Fără să te aud prea bine
(bătea vântul dintr-o parte)
am strigat si eu:
Te iubesc!
Nu știu,
nu mai știu,
vântul sau ploaia
sau poate vreun nor încruntat
mi-a luat cuvintele
și
răstălmăcindu-le
și
împrăștiindu-le
și
golindu-le
și de toate culorile
ștergându-le
mi le-a aruncat înapoi,
în mii de cioburi
spărgându-le.

N-am vrut, - am spus -
nu e vina mea,
eu sunt oarbă
și mută
și surdă
și dusă
și apusă.
Doar sufletul meu
mai renaște
în fiecare dimineață
din nor
din vânt
din capătul ploii,
din curcubeu.


20 noiembrie 2002