Incerc sa evadez
Din bezna
Camerei tale.
Intunericul
Ma strange,
Imi lipseste aerul...
Sunt tot mai greu.
Perforez fundul valizei,
Trec prin podea,
Ma inec in pamant.
O raza de lumina,
Ceva sclipeste...
Un craniu!

Ma apropii.
(...)
Nascut...
Mort...
Odihneasca-se-n pace!

Deci m-au rastignit in cele din urma...
Mi se vad ranile la maini,
Si la picioare,
Chiar si urma de sulita,
Cununa de spini s-a uscat...

Lumina se reflecta
De peretii tunelului
In care ma aflu.
Trebuie doar sa gasesc pe unde
Si voi fi afara,
Privind luna,
Urland la ea.
Nu ma mai tem ca Visatorul se va trezi,
Oricum visul asta pute de la o posta
A cosmar!
Poate chiar ar trebui sa-l trezesc.
Sa o trezesc.

Imi las scheletul un urma.
Caut iesirea.
Ma impiedic de ceva.
(...)
Nascuta in anul...
Moarta...
Deci si Tu!
Iata-ne in sfarsit impreuna!
Oare asta sa fie singura cale?
E nedrept!
Am murit in aceeasi zi...
Eram impreuna?
Vom fi fost impreuna
In urma cu doua nopti?
Cu doua saptamani?
Doi ani?
Doua vieti?
De cate vieti suntem impreuna,
Legati,
Trimisi sa ne cautam
Si sa ne gasim?
Ne-am regasit oare
De fiecare data?
Am jucat mereu jocul asta stupid
De-a fata scunselea
Prin viata?
Un joc pe care nu-l mai vrem,
L-am jucat de prea multe ori,
Ne trebuie ceva nou!
Oricum asta e ultima noastra sansa
De a scapa de jocul asta aiurit
De se cheama viata.
Eu m-am saturat!
Tu?

Dar nu auzi intrebarea,
Nu esti decat un schelet,
Fara nici o noima.
Asta ajungem?
Asta?!
La ce bun atunci atata prefacatorie
De-a frumusetea,
De-a bunatatea,
De-a iubirea,
De-a fidelitatea?
Orice am face,
Tot aici ajungem,
Sub casa cuiva,
Goi de carne,
Goi de suflet...

Iti sarut gura ranjinda
Si trec mai departe.
Trebuie sa ies!
M-am ratacit.
Trebuie sa marchez drumul cu pietricele,
Dar nu am.
Distrug cele doua schelete
Si infund in buzunare
Cate oscioare pot,
De la tine,
De la mine...
Suntem acelasi praf acum.
In curand,
Toate drumurile
Au cate un oscior.
Nu e bine!
Trebuie sa existe
O iesire!

Inchid ochii.
Incep sa pasesc,
Cu teama intai,
Apoi mai increzator.
Intind mainile inainte,
Sunt doar un orb
Ce-si face drum.

Deschid ochii:
Intuneric...
Lumina a disparut,
A ramas o ceata alba,
Densa,
Mirosind a putred.
Dau din maini,
Risipind ceata...
Ceva alb se vede inainte;
Ma apropii de pata de alb,
Pata care se divide,
Intr-un proces de mitoza...

O lumina verde
Umple incaperea;
Privesc in jur:
Sprijinite de pereti,
Perechi de schelete,
De noi doi,
Multiplicati la infinit,
Raincarnati si morti la infinit.
Deci ne-am regasit
De fiecare data,
Am fost impreuna
MEREU!
Atunci jocul asta
De ce nu respecta regula?

Si am distrus scheletele...
Ma caut prin buzunare,
Gasesc doua falange
Si stiu ca una e a ta,
Si una a mea.
Doua seminte.
Le ingrop.
Ma rog Visatorului,
Sau Visatoarei,
Si plang.
Lacrimile imi ard fata,
Se preling in pamant
Si cauta cele doua
Seminte.
Oare va incolti ceva?

Ce caut eu aici?
Cine are grija de muzeul
Scheletelor noastre?
Eu nu,
Eu am distrus exponatele
Si acum
Regret.

Fals!
De parca mai conteaza
Ce ajungem dupa ce murim!
Viata conteaza,
Si in viata am gresit,
Nu am vazut cum trebuie,
Ne-am agatat fiecare de cate o iluzie,
Macar daca ar fi fost aceeasi!

Ceva se iteste la mine din pamant:
Sunt doi trandafiri
Ce cresc mari,
Tot mai mari.
Eu sunt un trandafir rosu,
Tu, unul alb.
Te culeg.
Neatent,
Ma intep.
O picatura de sange
Te inroseste.
In locul in care ai fost
Creste acum un alt trandafir,
Rosu acum.
Ma culeg,
Te culeg,
Ma culeg,
Te culeg...
Am umplut incaperea cu noi
Si totul miroase acum a dragoste,
Un miros ce se inalta
Si care trebuie sa ajunga pana la tine!
Ma fac miros,
Ma ridic
Si reusesc sa ies
Din muzeul mortilor noastre,
Navalesc catre lumina,
O lumina orbitoare,
Naucitoare.
Nu mai pot latra la luna,
A disparut,
In locul ei e acum
O gaura galbena,
Arzatoare.

Ma inalt,
Ma imprastii prin oras,
Trebuie sa te gasesc
Cat mai repede,
Sa-ti povestesc ce am vazut!
Daca e zi,
Inseamna ca ai venit acasa.
Ma intorc la locul meu de detentie,
Cu teama de a fi incarcerat din nou.
Te gasesc dormind,
Esti atat de ademenitoare!
Uf!
De ce tocmai acum
Trebuie sa fiu miros,
De ce am ramas fara trup?

Renunt.
Am grija sa ramana
Putin miros de dragoste in camera
Si ma avant pe geam,
Sus,
Tot mai sus,
Catre cer.
Ma adun si formez un nor.
Cateva zile te veghez de sus
Asteptand sa cresc
Si sa ma ciocnesc de un alt nor,
Sa plou peste pamant,
Peste oras,
Peste oameni,
Peste tine...
Daca ai sti ca eu sunt ploaia,
Te-ai mai feri?
Dar el iti ofera bratul
Si te acopera cu o umbrela.
Tun sa te anunt ca sunt eu,
Nu ma mai cunosti?
Fulger sa imi arat fata,
Dar tu ii zambesti lui,
Ii multumesti pentru grija,
Nici macar nu e frumos,
Nici macar nu te iubeste...

Ma adun suvoaie,
Ma umplu de mizeriile oamenilor,
De gunoaie,
De mucuri de tigari,
Uite un chistoc de Vogue,
Strivit nervos cu mana de un perete,
Are urmele tale de ruj,
Miroase a menta...
Il adun cu drag
Si ne scurgem impreuna in bezna,
O bezna familiara...
Uite florile,
E plin de noi in jur!
Imi recapat trupul,
Dar nu sunt decat intr-o alta inchisoare
Din care nu pot evada!

Ratacesc din nou prin labirint.
Nici un drum nou...
Am obosit.
Mi-e foame.
Mi-e somn.
Dar cel mai mult,
Mi-e dor de tine.
Plang.
Daca m-ai auzi,
Ai cobori dupa mine?
Tip.
Peretii incep sa tremure,
Se aude un vuiet,
Tot mai aproape,
Tot mai puternic.
Pamantul se surpa pe mine...

E tot ce imi amintesc.
Zac intr-un spital,
Imobilizat in gips,
Cu un televizor in camera...
Ma enerveaza televizorul!
Nu e nimeni sa-l opreasca?
NIMENI?
Intr-o vaza,
Trei frezii galbene.
Sunt de la tine,
Stiu asta.
Din pacate,
Nu ai avut timp
Sa vezi ce fac.
Ascult stirile.
Cica o explozie
Ar fi surpat o parte din strada
Si m-au gasit sub daramaturi.
Ti se ia un interviu,
Le spui ca nu m-ai vazut de cateva zile,
Nu stii ce cautam la ora aia pe strada
Unde locuiai...
Asta e toata stirea.
O curiozitate pentru ei.

Cine sa fi fost groparul
Care sa ne adune de atatea ori la un loc?
Caci acum am inteles:
Niciodata,
Nici macar o singura data,
Nu ne-am regasit:
Am trecut mereu unul pe langa celalalt...
Poate regulile s-au schimbat,
Poate mai e timp
Sa reparam gafele atator vieti
Si sa ne privim in ochi,
Adanc,
Pana vom lacrima,
Si sa ne spunem unul altuia:
"Tu esti, te-am gasit in sfarsit!",
Apoi sa zbieram de fericire,
Sa zguduim tot Universul
Cu bucuria noastra marunta
De a fi inteles!

Mai tii minte poezia ta?
Spuneai sa facem ceva
Ce nu am facut niciodata,
Sa scriem impreuna o poezie.
Hai sa scriem
Cea mai frumoasa poezie
Ce se va fi scris vreodata,
Cea mai fericita,
O poezie pe care sa doreasca
S-o recite toti,
Mai putin cateva strofe,
Pe care le vom cenzura,
Le vom ascunde publicului,
Nu trebuie sa stie ca am fost nefericiti,
Trebuie sa spere,
Sa creada.

Si uite asa,
Dragii mosului,
Au trait ei fericiti
Pana la adanci batraneti,
Si chiar mai mult,
Si am trait si eu
Sa va spun povestea lor,
Care daca n-ar fi fost,
Nu s-ar fi povestit.
Si s-o tineti minte
S-o spuneti
Copiilor copiilor vostri...