Tu ești floarea cea aleasă, tu ești roza minunată,
Ochii-ți sunt la fel ca marea cu-a ei apă-nvolburată.
Sânii tăi sunt roadă plină; cum să gust din ea vreodată?
O, îmi ești judecătorul, eu aștept la judecată:
Nu mă omorî, iubire,
Oricât ești de însetată!

Nici minunea crucii sfinte harul nu ți-l poate-atinge.
Nu găsesc nimic pe lume care te-ar putea învinge.
Tu ești foc sau ești țărână? Mâna dacă tu mi-ai strânge,
M-aș întoarce iar la viața ce credeam că mi se stinge.
Nu mă omorî, iubire,
Oricât ești de însetată!

Omul uită de rușine; chiar bisericeasca față
N-are cum scăpa din mreaja-ți ce se-ntinde și înhață.
Dorul o să-i curme somnul. Teama nu-i mai dă povață.
Râde lumea și-auzi vorbe; cine nu-i de râs în viață?
Nu mă omorî, iubire,
Oricât ești de însetată!

O, tu, lapte și migdală. O, tu, șipot plin cu miere!
Spinul să-i înțepe ochiul și să crape de durere
celui ce te clevetește! O, tu, stor sub care piere
Ochiul dulce, o, tu, chipeș ce străbați înalte sfere!
Nu mă omorî, iubire,
Oricât ești de însetată!

Sunt un fluture ce piere pârjolit de o văpaie.
Ziua-ntreagă văd pe chipu-ți soarele în vâlvătaie.
Când rămânem împreună, răsuflarea mi se taie,
Inima nebună-mi bate, ca un ropotit de ploaie.
Nu mă omorî, iubire,
Oricât ești de însetată!

O, lumina frunții tale o asemui unei stele!
Sânii-ți sunt precum șamamii, rai cu porți de aur, grele;
În desagi ai două mere: ale tale acadele
Să le am, puțin îmi pasă de Misâr și toate cele!
Nu mă omorî, iubire,
Oricât ești de însetată!

De mi-ai da o sărutare, eu aș da tot Khorasanul,
Și Abașul tot, și delhi, Yemenul și Hindustanul;
Prețul părului tău este China-ntreagă și Iazdanul,
Toată Hetia, Stanbulul, cel fălos, și Badahșanul.
O, Tâlcuranți, ce multe-nșiri, cu mintea mai ușoară
Decât însăși aripioara fluturelui care zboară!