Fiecare în colivia lui își mestecă visele,
Pereții mați sunt însă extremi de subțiri,
Modelăm din murmur persoane astrale
Cu îndoieli, cu răutăți, cu slăbiciuni...
Ce mai, cu firi!
Ardem în cerc precum o petală jucată vârlav de vânt.
Într-o spirală alunecând spre niciunde,
Iubim o dată în viață, ce-i drept o perfectă nălucă,
Ne lăsăm pradă unui vers să ne încânte.
Avem atât de puțin
Și umplem un gol fără de margini;
Cumsecade, când ni se pare, în poziția de drepți revenim,
Călăului cerem iertare
Și împăcați, continuăm să mâzgălim pagini.

Șchioapătă lumea parcă dansând după flașnetă
Și totuși miliarde de gânduri pentru viață fac chetă!

(18-oct-2002)