Acolo unde nu de mult era lumina
incep sa se cuibareasca inchipuiri
de monstri veniti din alte timpuri
sa aduca tacere peste rani.
Nu mai aud glasuri care sa ma indemne
sa ma nasc din nou in alte dimineti
cu decor albastru calde de ploaie.
Iar pasii nu-mi mai lasa dare de sange
in urma mersului fara directii,
e doar indiferenta unei tinte oarecare.
Incep sa ma pierd pe mine
(cat mi-am mai ramas),
in bezna de ghiata ce coboara
mai silnic decat aripa mortii.