I. Cîntecul n-a mai apucat să se înalțe
rămăsese în gîtul dizeuzei
cu ochii la felia de lămîie
din paharul
de gin.
Doar un gîlgîit cu nuanțe de tristețe
ma-la-ghe-ni-aa salerosa.
II. Ne priveam în ochi, ai tăi erau mai albaștri,
un albastru indiferent.
Mă puteam îneca în ei oricînd,
dar parcă s-a mai scris asta, nu?
la bară evolua poetul în galben
și trenurile plecau din juma
în juma
de oră
spre aceeași destinație.
III. Apoi singurătatea de după
și gustul mai amar al ginului cu apă toxică
rămas în paharul cu urme de ruj,
și felia de lămîie stoarsă
de amintiri disonante.