si ploua, ploua-ntr-una pe pamant,
cu picuri mari ca lacrima de sfant,
tot ce a fost viata e inghitit de ape
si n-a ramas macar un vis sa poata de ape sa scape...

pe stanca lumii sus spre asfintit,
un vultur de durere-nmarmurit,
in clipa asta sumbra destin trebuie s-aleaga,
cand moartea e aproape si viata nu e draga.

toti cei ai lui in ape s-au cufundat pe veci,
pe cer troneaza norii, sub ei doar pietre reci,
si doar putreziciune in inima si nari;
un vultur moare-n lume nemaichemat de zari.

deodata, din betia ce l-a cuprins nebuna
se scutura puternic nemaiputand sa spuna
ce doruri il mai poarta, ce ura, pentru cine...?
sageata fara tinta, mai cauta salbatec acele zari senine,

nici nori, nici vant, nici ploaie din goana lui cereasca
nu pot sa-i stea in cale, nu stiu sa-l mai opreasca,
izbind cu sete pacla, mai sus si tot mai sus...
dar cautatand lumina...si vesnicul apus,

albastrul cer i-apare si soarele-i pe cer,
doar dedesupt e noapte si nepatruns mister,
caldura si lumina si-o alta bucurie,
il cheama sa traiasca, aici..in lumea vie...

napraznic se inalta, ametitor coboara,
in piepturi ii renaste o sete milenara,
de libertate pura, de inaltimi stelare,
de viata fara moarte, de neinteles uitare...

...........................................

mai ploua peste lume cu lacrimi mari de sfant,
un vultur moare astazi, gemand cu trupul frant,
in minte-ncetosata tot urla o-ntrebare:
"ceea ce stiu acuma, cum n-am stiut eu oare...?"