poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-09-18 | |
Mă plimbam pe o stradă încapsulată în lumină
fosforescentă, aveam mâinile și părul și buzele galbene, îmi iuțisem pasul pentru a întrece felinarele tainice, ce-și făceau între ele semne deschise oricărei interpretări. Îmi udam fața cu pumnul la apa unei cișmele deschise, în miez de noapte pe o stradă obscură, huruind mă agățam de ultimul tramvai pustiu, la prima stație dându-mă jos fără să știu unde sunt. În cameră eram primul care stingea becul, urcându-mă pe masă și deșurubându-l, mă așezam apoi cu tine în mijlocul patului, îți trăgeam hainele ca pe niste zboruri, degetele mele îți închideau pleoapele, trupul meu îți încolăcea trupul, mă trăgeai mai aproape, până când părul tău îmi intra în gură și-n ochi. Mă făceai să râd desenând pe perete o umbră întâmplătoare, spre tei îți deschideai geamul larg, privind împreună felinarele tainice, ce-și făceau între ele semne deschise ochilor noștri flămânzi. Îmi cereai să te desenez oglindită în geamul rece, îmi strâmbai apoi liniile mângâindu-mă tandru, fugeam amândoi într-o direcție obscură, huruind ne agățam de primul tramvai, tu mușcând din brioșă. /16.09.2002/
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate