Stateai tacuta lang-al nostru pat
Privindu-ma in somnu-mi rece,
Mana-ti firava mi-o puneai pe cap,
Trezindu-ma spuneai ca-i ora zece.

Duios tu m-alintai in dimineata
Si-n ochi iti stralucea maretul soare,
Spuneai ca-i zece si nu-i pic de ceata,
Simteam tristetea-mi cum incet dispare.

De mana ma luai si ma purtai spre ceruri
Spre lumea cea albastra si fara de sfarsit,
Cu zambetul tau cald goneai toti norii,
Si-atunci simteam in suflet de tine ca-s iubit.

Nu mi-a fost dat insa sa pot,
Sa-ti daruiesc a mea iubire,
Caci inger bland eu te-am pierdut
O data cu a mea trezire.

Din pat eu ma ridic cu greutate,
Batran pe dinauntru cu sufletul pustiu
Privirea imi arunc pe geam departe,
Cu mine nu mai esti dar unde esti nu stiu.