poate doar trecerea mea

va lăsa prea multe gropi în urmă

şi mai este şi viaţa asta care-mi place

atunci când ar trebui să urăsc totul

până şi umbra este mai atrăgătoare

mai luminoasă mai fierbinte

îmi spune că îngerii sunt negri şi ciuţi

nu pot părăsi trupul să fiu o fantomă

trecând prin oameni răpindu-le gândurile

şi ar mai fi ploaia mi-ar fi dor să mă ude şi să cresc

ridicând mâinile la cer copacul

pe care îndrăgostiţii au făcut legământ

urcând muntele nu uita

inima de stâncă nu încetează niciodată să bată

relicvele dragostei sunt peste tot

chiar dacă cenuşa s-a risipit pretutindeni chiar dacă

moartea ne-a însămânţat cu boală

pământul e plin de oase

şi vom răsări cruci

ne-am zidit muzele în cuvinte înalte

cine o să mai citească scrisorile rămase în sertare

cine o să mai aplaude la scenă deschisă

actorii de pe aripile nebuniei

imortalizaţi într-un sărut

nu îmi este frică de noaptea ce-o să vină

mii de lumânări stinse

de o boare de vânt