Miresele plângeau la cununie
noi contemplam fotografii mișcate
iar nopțile, bolnavi de insomnie
descopeream poziții complicate.

Pe pielea ta schițam itinerarii
tu inventai orgasme pasagere
te răsfățam mereu cu onorarii,
când îmi vindeai speranțe efemere.

Ne definea aceeași toleranță
săruturile-aveau valoare netă
în suflet înflorea câte-o speranță
și o salvam, complice, pe dischetă.

Iar dimineața mă trezeam în toamnă
iubirea noastră șchiopăta, săracă.
Nimic esențial nu mă îndeamnă.
Din cer se pișă trist o ploaie acră.