însetat de propria ta ecuație
alunec pe sâmburi să fiu aproape
de locul ce naște
lacrima ta îmi despică mirarea
și plâng
cu delfinii din clipă
topindu-mi oceanul

gândul cuminte imprimă vioara secundei
tu crești elegie pe dorul din sălcii
s-ascult simfonia din umbre
e timpul s-adorm imbătat
de miresme amare

ca o joacă de alb și negru
mă chemi mă saruți și mă lași
să trec prin punțile grele
zăbrele pământ îmi cresc din genunchi
și mă tem că-i doar vis
respirația dintre noi
sau e noapte

creștem iar aripi
sătule de zborul în cerc
cu funde albite pe tâmple
ritmate de morțile-vieți
încrustate-n răbojul himerei de-a fi
iubiri secerate

parfum aprindere între fulger și noapte