poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-06-07 | |
S-a prăpădit străbunicu', moșu Dămian.
Era-n anotimpul verdelui spulberat, și-au venit din toate satele din toate părțile c-a trebuit sa construim mese în curte, ca la nuntă. Fiecare-și purta cu el o povestire, ca pe-o haina sau fustă, sau ca pe-o coasă ponosită. Cu toții am încercat un plâns inafara noastra asa cum se plânge pentru un decedat în etate de doi ani și-un veac. S-a dus. Þin minte că-mi povestea câte ceva, lucruri vechi, povesti din altă lume. Când m-am născut eu, el era deja bătrân, purta căciulă neagră de miel, se ducea la biserică cu dimineața-n cap s-ajungă la vreme că era mai încetunel, așa spunea el, încetunel. când venea ne aducea rahat piperat cu nisip de la el din poznari el ne spunea că ne dă un oricel nici acum nu știu ce înseamnă asta dar sigur era ceva dat din prea mare dragoste. Mai înspre părăsire obișnuiam să-l bărbierăsc, să-l tund, asta chiar cu o săptămână înainte când își căuta căciula cea veche care arăta la fel de rău precum cea nouă, dar era aia veche. S-a prăpădit moșu Dămian și ne-am străduit cu toții să-l înmormântăm. am rămas de la el cu un aparat de ras din argint primit de la un mare boier, mai am și căciula cea veche pe care am găsit-o acum c-au trecut patru ani cand plâng regulamentar lângă șira de coceni.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate