Aș vrea acum să vă împărtășesc,
De sfinții singuri pe care-i cunosc,
De acei sfinți, pe care-i vedem zilnic.
Dar, nu îi recunoașteți:
- Nici că vi-s frați,
- Și nici că toți sunt sfinți.

...Mergea în fața mea, pe trotuar,
Un dandy elegant,
Certând o tânără modernă:
“Ai râs de ea, dar ea e mama mea!
Chiar de cerșește-n gară, tu să nu râzi de ea,
Căci ea e o țigancă, de-aceea-i mama mea.”

Cu câteva zile 'nainte,
Urcam înspre spitale, se-nsera.
Vizitatorii se-ntorceau,
și printre ei, câțiva țigani veneau.
Dar n-am văzut nicicând un alb mai alb,
Decât cămașa lui de sub costumul negru.
Nici alb mai pur, decât al bluzei ei,
De sub vestonul verde, cu păunițe roșii.
Și nici copii mai candizi și nici mai curați
Decât copiii lor, păziți de zâne.

Acum doi ani, când îmi ploua în casă
Și am chemat doi gabori, la acoperiș,
Pentru un ceas de lucru mi-au cerut o sumă,
Că mi-a venit să îi arunc în Criș.
Dar azi, când rezultatul muncii lor îl simt,
Stau și mă-ntreb, ei vor citi aceste rânduri?
Prin care-i rog:
– Să mă scuze, dacă pot...

De Anul Nou și eu m-am bucurat
Când în U.E. românii am intrat!
La miezul nopții-n fața Primăriei,
Am ascultat formația Compact,
Pe cer, se-ntretăiau fasciculele LASER
și artificii,
Iar spre pământ, confetti fulguiau.
La doua noaptea, storși, ne întorceam spre case,
În urmă: epicentrul unei bombe H.
...Iar după noi, venea o stranie armadă!
Toți în oranj (culoarea blândei revoluții noi):
Fluorescenți portocalii, țiganii!
Veneau, veneau țiganii ca să strângă
Gunoaie – gunoaiele lăsate de noi.

Alaltăieri mergeam spre supermarket,
Să-mi iau un whiskey ieftin, să chefuiesc voiam...
Un chef marinăresc!
Iar drumul meu, pe jos, prin urbea mea, trecea,
Prin Tzinka-Pana, un ghetou cândva.
Pe strada mea de lux, pe jos, sunt doar chiștoace,
Acolo, la țigani, era curat.
Pe strada mea vezi cruisiere negre –
La ei – adăstau cai pe hatul înflorat.
Printr-o fereastră joasă, eu le vedeam în casă:
Pe-o somieră verde: trei puradei golași,
Ca trei pui de pisică, care în coș se joacă...

Aceștia sunt țiganii.
Iar noi... păcătuim,
Când înjurând, mereu, pe ei îi pomenim.
(la fel cum blasfemăm,
de Dumnezei
și de Cristoși).
Dar toți acești țigani sunt sfinți
Și nu-i putem răni.

Dar voi, voi care ne-mpilați,
Voi ce ne asupriți
De ani atâți…
45 plus, încă câți?
Voi care, după ce ați spus
Că sunteți comuniști,
Sunteți azi liberali capitaliști?
Voi, și ai voștri crainici,
voi, numai voi, voi sunteți:
ÞIGANII ÎMPUÞIÞI !

Iară țiganii mei, adevărați, ei sunt
precum au fost mereu...
(atât la revoluție
și-n anii comuniștilor,
și-n timpul lui Antonescu,
sau al legionarilor…
Cât și pe vremea boierilor)
Þiganii mei au fost
Þiganii mei vor fi:
Extratereștri? Asiatici prinți?
(ciudați, cuminți)
CURAÞI
ȘI
SFINÞI